Ir al contenido principal

CERTIFICATE


Obtinerea de DUPLICATE ale certificatelor de stare civilă precum certificatul de naştere, căsătorie sau deces: avocat roman Madrid Spania

1º act de identitate/paşaportul solicitantului valabil.
2º fotocopia certificatului, în cazul în care aceasta există.
3º procura în cazul în care cererea este depusă prin împuternicit cu procură specială.*Atentie pentru aceasta imputernicire este necesar document de identitate valabil al imputernicitului cat si al persoanei care efectueaza procura.

Comentarios

Entradas populares de este blog

ACTELE NECESARE PENTRU OMOLOGARE.Avocat roman

ACTELE NECESARE PENTRU OMOLOGAREA STUDIILOR IN SPANIA Avocat roman Madrid despre conditiile omologarii. Omologarea reprezinta recunoașterea oficială a echivalenței titlului universitar străin cu un titlu universitar oficial spaniol. Omologarea conferă diplomei străine, de la data la care se produce și se eliberează adeverinta de recunoastere, aceleasi efecte juridice, atât din punct de vedere academic cât și profesional, ca titlul universitar spaniol cu care se omologhează, pe întreg teritoriul național, în conformitate cu legislația în vigoare. Echivalarea   în nici un caz nu presupune omologarea titlului universitar și nici recunoasterea sa în alte scopuri în afară de cel de a urma cursuri de master sau doctorat. Efectuarea echivalării este deci o cerință obligatorie pentru a se putea solicita admiterea la cursurile oficiale de master/doctorat, dar nu presupune acceptarea propriu-zisă la aceste cursuri. Conţinutul dosarului omologari de studii: -Cererea completata core ...

AVOCAT ROMAN IN MADRID SPANIA

Avocat roman in Madrid Alina Wagner in Alcala de Henares, oferim servicii juridice familie,divort,nationalitate, reclamatii economice,declaratii in comisariat,denuntii, infractiuni precum si orice alta consultanta juridica.programari la telefonul 642767633, Alcalá de Henares.In toata Comunitatea Madrid, Alcala de Henares, Arganda del Rey, Coslada, Torrejon de Ardoz, Leganes, Mostoles, Parla, Getafe, Guadalajara Avocat roman Alina Wagner in Madrid A vocat roman in Madrid Spania Consult WhatsApp 642767633 Avocat roman in Alcala de Henares Madrid Spania 642767633.În sprijinul românilor plecaţi din ţară şi care au întâmpinat evenimente neplăcute în Spania , dorim să înlesnim contactarea avocatului român, vorbitor de limbă română şi spaniolă, pentru asistare şi reprezentare juridică în instanţele de judecată spaniole.

Divorț rapid şi eficient Avocat roman

A vocat Roman Madrid: divort rápid. Faptul că o casnicie a ajuns la sfarsit poate fi destul de traumatizant pentru ambele parti, chiar si in situatia in care ambii soti isi doresc divortul. Insa ideea de a merge in instanta si de a astepta o vesnicie, pana la primirea hotararii de desfacere a unei casatorii, oricum terminate, ii determina pe multi sa renunte sau sa amane sa faca pasul eliberator. Daca te identicifi cu aceste randuri noi te ajutam. Ia ti o programare cu avocat Roman Madrid